Apel – Opinii

30 zile. Atât ar trebui să dureze efectiv obținerea unei autorizații de construire.

În contextul elaborării noii legislații, respectiv a Codului de amenajarea teritoriului, urbanismului și construcțiilor și a Codului Patrimoniului, dorim ca această inițiativă să identifice carențele procedurilor în vigoare, dar și la identificarea bunelor practici ale autorităților locale.

Formularul de mai jos reprezintă prima etapă a proiectului, fiind dedicat obținerii de date din teritoriu, bazate pe experiența directă atât a arhitecților și colaboratorilor acestora, cât și a beneficiarilor de arhitectură, dar și autorităților publice. 

maxbutton id=”1″

Datele vor fi utilizate atât pentru fundamentarea materialelor OAR către autoritățile vizate, dar și pentru a putea realiza colaborări mai efective și cu rezultate.